Acoperișurile mai multor case și mai multe culturi agricole din județul Satu Mare au fost distruse în urma unei furtuni cu grindină de mărimea unui ou de găină care a avut loc luni după amiază.
Potrivit unui comunicat de presă al Instituției Prefectului Satu Mare, într-o oră au fost precipitații de peste 32 l/mp.
"Conform primelor date, au căzut precipitații de până la 32,2 litri/mp, iar în anumite zone s-a înregistrat grindină de mărimea unui ou de găină (52 mm). Cele mai afectate localități sunt Cionchești, Giorocuta, Supur, Sechereșa, Acâș, Porumbești și Ardud. Astfel, în Cionchești vijelia a doborât zece stâlpi de joasă tensiune, iar 40 de consumatori casnici au rămas fără energie electrică. Conform celor declarate de reprezentantul societății de furnizare a energiei electrice, problema va fi remediată în cel mult 24 de ore. Tot în Cionchești nouă autoturisme au fost afectate de grindină, acoperișurile a două case au fost distruse, iar opt locuințe au fost avariate în proporție de 10%. În localitatea Giorocuta au fost afectate șapte gospodării, iar patru case au fost ușor inundate", precizează sursa citată.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit imediat după furtună pentru a discuta despre remedierea problemelor.
Totodată, prefectul Eugeniu Avram le-a cerut primarilor să transmită o situație cu privire la pagubele materiale produse.
AGERPRES /(AS — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Mihai Simionescu)
Comenteaza la aceasta stire!